Noi, EUROTREND HOTELS GROUP SRL (în continuare Ramada Hotel Cluj), am luat măsuri tehnice şi organizatorice în vederea respectării datelor cu caracter personal împotriva pierderii, modificării sau în vederea eliminării riscurilor privind accesul neautorizat.
Astfel, datele cu caracter personal prelucrate de noi sunt în conformitate cu prevederile legale privind protecţia datelor cu caracter personal şi a Regulamentului UE 2016/679 (în continuare GDPR)
IMPORTANT: Precizăm faptul că site-ul nostru se adresează persoanelor având vârsta de peste 18 ani.
I. DEFINIȚII
a. Date cu caracter personal - orice informații referitoare la o persoana fizică identificată sau identificabilă ( ”persoana vizată”); o persoană fizică identificabilă este o persoana care poate fi identificată, direct sau indirect, în special prin referire la un element de identificare, cum ar fi un nume, un număr de identificare, date de localizare, un identificator online, sau unul sau mai multe elemente specifice, proprii identităţii sale fizice, fiziologice, genetice, psihice, economice, culturale sau sociale;
b. Date sensibile - informațiile privind originea dumneavoastră rasială sau etnică, opiniile politice, convingerile religioase sau filozofice, calitatea de membru sindical, sănătatea, viața sexuală sau orientarea sexuală, informații genetice, antecedente penale și orice alte date biometrice utilizate în scopul identificării unice
c. Operator de date - înseamnă persoana care transferă datele cu caracter personal;
d. Măsurile tehnice şi organizatorice de securitate - înseamnă măsurile menite să protejeze datele cu caracter personal împotriva distrugerii accidentale sau ilegale sau a pierderii accidentale, modificării, divulgării sau accesul neautorizat, în special atunci când prelucrarea presupune transmiterea datelor într-o reţea, precum şi împotriva oricărei alte forme de prelucrare.
e. Categorii de date prelucrate - datele cu caracter personal (prenumele, numele, adresa, nr. de telefon, adresa de e-mail etc.) sunt prelucrate de către noi doar în situaţia în care aceste date sunt introduse de către persoana interesată, în rubricile create pe site-ul nostru (ex. rubrica privind solicitarea de informaţii/oferte sau abonarea la newsletter)
f. Prelucrarea datelor personale - înseamnă orice operaţiune sau set de operaţiuni efectuate asupra datelor cu caracter personal sau asupra seturilor de date cu caracter personal, cu sau fără utilizarea de mijloace automate, cum ar fi colectarea, înregistrarea, organizarea, structurarea, stocarea, adaptarea sau modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea, divulgarea prin transmitere, diseminarea sau punerea la dispoziţie în orice alt mod, alinierea sau combinarea, restricţionarea, ştergerea sau distrugerea.
II. DATELE CU CARACTER PERSONAL PE CARE LE PRELUCRĂM
CE DATE PRELUCRĂM?
Tipul de date cu caracter personal ce vor fi prelucrate de către Ramada Hotel Cluj sunt date precum: numele, prenumele, adresa poștală, adresa de facturare, adresa de e-mail, numărul de telefon, informațiile referitoare la rezervarea dvs., șederea sau vizitarea hotelului nostru; participarea la un program de membru sau program de loialitate participarea la un concurs, la o tombolă sau la un program de marketing; informații referitoare la achiziționarea și primirea produselor sau serviciilor; caracteristicile personale, naționalitatea, numărul pașaportului și data și locul eliberării; informații despre plăți, cum ar fi numărul cardului dvs. de plată și alte informații despre facturare și cont, precum și informații privind autentificarea și alte detalii de facturare și cont asociate plăților mobile; preferințele clienților; preferințele de marketing și comunicare; informații despre vehiculele pe care le puteți aduce pe proprietățile noastre; afilierea la un program de zboruri frecvente sau la programul de partener de călătorie și numărul de identificare ca membru; hotelul, linia aeriană și autoturismele rezervate; grupuri cu care sunteți asociat(ă) pentru șederea la hotel.
În general, nu colectăm informații sensibile, cu excepția cazului în care acestea sunt oferite voluntar de dvs. sau dacă suntem obligați să facem acest lucru în conformitate cu legile sau reglementările aplicabile. Putem folosi datele privind sănătatea furnizate de dumneavoastră pentru a vă servi mai bine și a vă îndeplini nevoile speciale (de exemplu, furnizarea accesului pentru persoanele cu handicap).
CUM OBȚINEM DATELE CU CARACTER PERSONAL?
Putem colecta datele dvs. personale în general în următoarele situații:
• Prin completarea formularelor privind cazarea, ne oferiți acces la datele dumneavoastră susmenționate pe care le vom folosi in vederea procesării serviciilor solicitate de dvs.
• Când ne contactați sau ne transmiteți o solicitare;
• Când beneficiați de serviciile noastre;
• Când faceți o rezervare, prin intermediul e-mail-ului, formularul de cazare online sau direct la recepție;
• Când va cazați la hotelul nostru;
• Atunci când ne furnizați o recenzie, o recomandare sau înregistrați o reclamație cu privire la activitatea noastră;
• Când participați la promoțiile și campaniile noastre;
• Când alegeți să beneficiați de programele noastre de fidelizare;
• Atunci când efectuați plăți pentru serviciile pe care le oferim prelucrăm informații precum numărul cardului, numele/prenumele titularului etc.
Suplimentar, putem colecta date personale și în următoarele cazuri:
• Când ne comunicați cereri de angajare colectăm datele pe care ați ales să ni le furnizați, pe perioada necesară analizării cererii;
• Când intrați în incinta Ramada Hotel Cluj pentru a participa la diferite evenimente sau în tranzit, putem colecta date personale precum: imagine, nume, ocupație etc. prin intermediul camerelor de supraveghere cu circuit închis
În anumite situații, colectăm informații despre dumneavoastră și de la terți, cum ar fi agențiile de turism prin intermediul cărora ați contractat serviciile noastre, platforme de turism (ex: Booking, Trivago etc.).
DATE PERSONALE CU PRIVIRE LA TERȚE PERSOANE
Este posibil să solicităm detalii despre persoanele care vă însoțesc, inclusiv numele și datele acestora de contact, pentru prestarea serviciilor pe care ni le-ați solicitat. De asemenea, în ipoteza în care organizați un eveniment în cadrul Ramada Hotel Cluj, este posibil să colectăm informații despre participanții la eveniment, date pe care dumneavoastră ni le oferiți. Vă asumați întreaga răspundere cu privire la legalitatea obținerii și furnizării acestor informații, în condițiile mai sus descrise, către noi.
III. PLUGIN-URILE DE REȚELELE SOCIALE ȘI UTILIZAREA COOKIE-URILOR
Pagina noastră de internet utilizează „plugin” marcat clar si distinct (Facebook). Prin intermediul acestui plugin, EUROTREND HOTELS GROUP nu colectează/ stochează date personale ale clienților. Pe lângă clienții noștri, potrivit modalității de funcționare a rețelelor de socializare, există posibilitatea ca și prietenii virtuali ai clienților noștri să vizualizeze pagina noastră ca urmare a aprecierii pagini web www.ramadacluj.ro.
Cu privire la utilizarea Cookie-urilor (terminologia include "Internet Cookie", "browser cookie", "HTTP cookie" sau pur si simplu "cookie" ) precizăm că acestea sunt fișiere sau informații care pot fi stocate pe calculatorul dumneavoastră sau pe dispozitive mobile, cu acces la Internet (smartphone sau tableta) atunci când accesați Internetul. Cookie-ul este instalat prin solicitarea emisa de către un web-server unui browser (ex: Internet Explorer, Chrome) si nu poate accesa informaţiile de pe calculatorul/dispozitivul mobil al utilizatorului. Menţionăm ca aceasta tehnologie nu conţine programe software, viruşi sau spyware.
Utilizăm cookie-urile pentru a face site-ul mai ușor de utilizat și pentru a-l adapta mai bine, prin ofertele noastre, la interesele și necesitățile dumneavoastră. Cookie-urile sunt utilizate si pentru a mari viteza viitoarelor dumneavoastră activități și experiențe pe site-ul nostru. Dacă doriți să ștergeți sau să blocați în orice moment modulele cookie de pe dispozitivul dvs., puteți actualiza setările browserului (consultați meniul „ajutor” al browserului pentru a afla cum să ștergeți sau să blocați Modulele cookie).
Pentru mai multe informații vă invităm să consultați Cookie Policy.
IV. SCOPUL PRELUCRĂRII DATELOR
Toate informațiile colectate sunt utilizate în scopul prevăzut, pentru care le-ați furnizat, astfel cum a fost menționat la momentul colectării sau în politica de confidențialitate. Astfel, putem utiliza datele dumneavoastră personale într-unul din următoarele scopuri :
• folosim toate informațiile furnizate prin cererea de rezervare/cazare
• folosim datele dvs. de contact pentru soluționarea solicitărilor/reclamațiilor dumneavoastră;
• folosim adresa de e-mail pe care ne-ați furnizat-o în vederea comunicării de informații comerciale cum ar fi newsletter, promoții, oferte etc, dacă v-ați oferit consimțământul în acest sens;
• folosim informațiile colectate prin intermediul cookies, pixel sau plug-ins pentru a vă oferi o experiență optimizată atunci cant utilizați site-ul nostru
• putem folosi datele dvs. în scopuri statistice, pentru evaluarea gradului de satisfacție al clienților în raport cu serviciile noastre. Răspunsurile dumneavoastră sunt strict confidențiale și vor fi utilizate exclusiv în scopul îmbunătățirii serviciilor noastre; datele sunt colectate si prelucrate prin intermediul unei aplicații externe astfel încât nu va exista nicio conexiune între datele dumneavoastră cu caracter personal și răspunsurile date de dumneavoastră prin aceste chestionare.
Dacă alegeți să nu oferiți informațiile personale atunci când sunt solicitate, este posibil să nu puteți participa la anumite activități promoționale, să nu beneficiați sau să aveți acces limitat la serviciile noastre sau de oferite personalizate. De exemplu, dacă refuzați să împărtășiți adresa dumneavoastră de email, nu veți putea primi niciun newsletter și nu ne veți putea contacta prin intermediul formularului de pe site.
V. TRANSFERUL DE DATE
Vă garantăm că datele dvs. nu vor fi vândute sau închiriate către alte persoane fizice sau juridice, astfel încât să poată fi folosite de către alte companii, fără consimțământul dvs.
Cu toate acestea, vom putea comunica dvs. datele unor terți pentru a ne asigura că beneficiați de serviciile pe care le-ar contracta, cum ar fi către furnizorii de servicii care asigura funcționarea site-ului, agenții de marketing care asigura comunicarea newsletter ului, agenții de turism sau platforme de turism dacă ați optat pentru astfel de intermediari, companii care asigură transferul dvs. la aeroport, firme de taxi, autorități sau instituții publice în vederea îndeplinirii obligațiilor legale etc. Ne obligăm să furnizăm doar datele personale necesare prestării serviciilor pe care le-ați contractat, către persoanele autorizate în acest sens.
VI. PĂSTRAREA DATELOR PERSONALE
Păstrăm datele dvs. personale pentru perioada necesară realizării scopurilor explicate în prezenta politică de confidențialitate, dacă o perioadă mai lungă de timp de păstrare nu este necesară sau permisă de legea aplicabilă.
Noi păstrăm datele cu caracter personal colectate pentru a efectua rezervările clienților timp de șapte ani de la terminarea șederii. Păstrăm și alte date cu caracter personal pentru perioade mai scurte de timp, dacă este posibil și dacă acest lucru ne este permis de lege.
Vom distruge informațiile dumneavoastră personale cât mai curând posibil și într-un mod în care să nu mai poată fi recuperate sau reconstituite.
Dacă informațiile personale sunt imprimate pe suport de hârtie, acestea vor fi distruse într-un mod sigur, prin tocarea sau arderea documentelor pe suport de hârtie sau în alt mod, iar dacă acestea vor fi salvate pe suporturi electronice, vor fi distruse prin mijloace tehnice pentru a asigura faptul că informațiile nu mai pot fi recuperate sau reconstituite ulterior.
VII. DREPTURILE CU PRIVIRE LA PRELUCRAREA DATELOR CU CARACTER PERSONAL FURNIZATE
În calitate de persoana vizată beneficiați de un cumul de drepturi care se pot exercita în situațiile și condițiile expres prevăzut de GDPR, respectiv:
a. Dreptul la informare și acces la date cu caracter personal: dreptul de a obține o confirmare a faptului ca se prelucrează sau nu date cu caracter personal care vă privesc și, în caz afirmativ, acces la datele respective.
b. Dreptul la rectificare: dreptul de a solicita Operatorului și de a obține, fără întârzieri nejustificate, rectificarea datelor cu caracter personal inexacte care vă privesc și/sau de a obține completarea datelor cu caracter personal care sunt incomplete, cu mențiunea că în cazul unui cont online aceste modificări le puteți efectua personal din secțiunea de editare a datelor contului.
c. Dreptul la ștergerea datelor („dreptul de a fi uitat”): dreptul de a obține ștergerea datelor cu caracter personal care vă privesc, fără întârzieri nejustificate.
d. Dreptul la restricționarea prelucrării: dreptul de a obține restricționarea prelucrării în anumite cazuri.
e. Dreptul la portabilitatea datelor: dreptul de a primi datele cu caracter personal care vă privesc și de a le transmite către un alt operator.
f. Dreptul la opoziție: dreptul de a va opune în orice moment prelucrării datelor cu caracter personal care vă privesc.
g. Dreptul de a nu face obiectul unei decizii bazate exclusiv pe prelucrarea automată, inclusiv crearea de profiluri, care să producă efecte juridice care vă privesc sau vă afectează în mod similar într-o măsură semnificativă.
h. Dreptul să vă adresați printr-o plângere Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) în situația în care considerați că datele dumneavoastră nu au fost prelucrate în conformitate cu prevederile legale, folosind următoarele date de contact:
Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal
Bld. General Gheorghe Magheru 28-30,
010336, București, România
Tel: 031 805 9211
Website: www.dataprotection.ro
Pentru exercitarea acestor drepturi vă rugăm sa ne transmiteți o cerere scrisă folosind următoarele date de contact:
adresa de e-mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
sau adresa postala:
EUROTREND HOTELS GROUP SRL
Calea Turzii nr. 43-49
400193, Cluj Napoca, România
VIII. MĂSURI TEHNICE ȘI ORGANIZATORICE
Ramada Hotel Cluj a luat măsuri rezonabile pentru: (i) a proteja informațiile personale de accesul neautorizat, de dezvăluire sau de distrugere și (ii) a păstra informațiile personale precise și actualizate după caz (iii) monitorizarea sistemelor noastre pentru potențiale intruziuni, pentru reacția la incidente potențiale, pentru susținerea securității informațiilor la nivel de proprietate, pentru revizuirea și actualizarea regulată a controalelor de securitate pe care le utilizăm pentru a proteja datele și pentru a oferi instruire în programul de securitate a informațiilor pe care le deținem.
Cerem și afiliaților și furnizorilor noștri de servicii cu care partajăm informații personale să facă eforturi rezonabile pentru a păstra confidențialitatea informațiilor personale despre dvs.
Pentru tranzacțiile online, utilizăm măsuri tehnologice rezonabile pentru a proteja informațiile personale pe care ni le transmiteți prin intermediul site-ul nostru. Totuși, din păcate, niciun sistem de securitate sau sistem de transmitere a datelor pe internet poate garanta securitatea datelor dvs.
Pentru protecția vieții dumneavoastră private, vă recomandăm să nu ne transmiteți numerele cardurilor de credit sau orice alte informații personale confidențiale prin e-mail, decât dacă vă sunt solicitate în mod expres și acestea sunt absolut necesare scopului pentru care le oferiți.
Nu vă vom contacta prin mesaje mobile/text sau prin e-mailuri pentru a vă solicita informații confidențiale sau detalii privind cardul de credit decât în scopul celor menționate anterior.
Pentru orice nereguli pe care le sesizați în legătură cu datele care v-au fost solicitate, vă rugăm să vă adresați cu o solicitare pentru lămuri sau reclamație utilizând următoarea adresă de e-mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it..
IX. ACTUALIZAREA POLITICII DE CONFIDENȚIALITATE
Ne rezervăm dreptul ca, în mod discreționar și fără vreo notificare prealabilă, să adăugăm, să modificăm sau să eliminăm prevederile Politicii de Confidențialitate pentru a ne asigura că informațiile conținute furnizează o informare relevantă și adecvată cu privire la colectarea și procesarea de către noi a datelor dvs. personale.